Vara trecută, am învăţat că puterea se măsoară în loviturile primite, nu în loviturile date.
Bă-sexu’ nu mai e la putere, dar va fi mereu în minţile patologice ale celor care vor avea nevoie de un căpitan de vas să le dezvăluie strâmtorile şi să le învăluie frustrările.
Când eram mic, visam să fiu cu o prinţesă … mai exact cu fiica cea mică a regelui (rege fiind orice conducător de supuşi – generic). Mi-am îngropat şi ultima fantasmă, să fiu cu fiica cea mică a preşedintelui. Şi deja plănuisem nunta … care trebuia să se desfăşoare … de ziua noastră, de ziua Europei. În orice caz, pentru cel puţin 30 de zile Traian Băsescu nu va mai fi preşedinte. Deci, adio, prinţesa mea …
“Realitatea tragică a vieţii noastre de stat e nespusa mizerie a populaţiilor de jos, … e uşurinţa şi lipsa de caracter în viaţa publică, e putreziciunea bizantină a puilor de fanarioţi care, sub masca interesului general, fură de sting …”
De ce invoc istoria ? E ultimul bastion din care mai pot scoate schelete pontice sau danubiene sau carpatice … E ultima scuză, disperată pentru ceea ce suntem. Şi totuşi, nu am fost dintotdeauna aşa.
Când am început să fim îmbibaţi de fabulospirit şi să nu mai avem spirit ? Spiritul ştie, fabulospiritul simte. Eu vreau să ştiu.
Aş fi vrut să fim vikingi, vreau să redevenim daci (ideea mea de daci diferă de cea din cărţile de istorie).
Eu votez cu Eminescu … să vină şi Vlad Ţepeş … să voteze şi el.
[no comment]
Dacă vine Vlad Ţepes, poate vine şi Moş Ion Roată!