Poate părea paradoxal, dar un principiu istoric ne spune că trebuie să treacă ceva timp (mai scurt sau mai lung) de la desfășurarea unui eveniment, pentru a înțelege mai bine evenimentul în sine.
Pe lângă acest principiu, mai există și o lege: nu, nu cea cu marile imperii care s-au autodistrus din interior. Deși, dacă stau și mă gândesc mai bine, se poate aplica o parte a teoriei în cazul evenimentelor din 1989: fără o nemulțumire și o revoltă din interior, nu ar fi putut exista o influență decisivă din exterior (mai exact din partea marelui ursS).
Anyway, legea la care făceam referire era alta: cel mai evident și natural lucru este și cel mai probabil să se fi întâmplat. Așa că mai ușor cu pianul pe scări, cu rulota la film, cu flotoarele în lac sau cu alte teorii conspirative. Realitatea este cea mai solidă și colportată conspirație.
Așadar, după 25 de ani de la Revoluție/Lovitură de stat, încep să înțeleg cum au stat lucrurile. Mai mult decât atât, am și argumente, unele bazate pe logica mea, altele bazate pe izvoare istorice.
Știu că au fost mii de români (timișoreni, bucureșteni, clujeni, ieșeni, sibieni, brașoveni) care au protestat pașnic și onest, cu speranță și cu deznădejde, dar mai ales cu mult curaj și inconștiență (în sensul bun) … și care au murit împușcați. Să mergi pe lumea cealaltă și să le spui că ce au făcut ei nu a fost revoluție este ca și cum te-ai duce lângă cineva care să îneacă într-un râu învolburat și i-ai spune că apa e sursa vieții.
Da, dar dacă tot a fost o revoluție care a avut succes, ecou și repercusiuni majore în societate, de ce nu a ajuns la conducerea noului regim un reprezentant al revoluționarilor ? Pentru că au fost prea puțini și nu au avut suport popular ? Cum, că din numărul dosarelor de revoluționari reiese că erau zeci de mii și întreaga națiune era alături de ei. Așa o fi, dar nu aveau cu ce să tragă. 😉
În schimb, la întrebarea ”cine a tras în revoluționari ?” răspunsul e scurt și simplu: armata română.
Armata română are printre principalele atribuții și aceea de a-și apăra comandantul suprem. Cine era comandantul suprem al forțelor armate între 16 și 22 decembrie (la prânz) 1989 ? Da, ați ghicit, tovarășul Nicolae Ceaușescu. Așadar, orice acțiune îndreptată împotriva lui trebuia contracarată.
Este foarte bine că de-a lungul istoriei noastre (cu excepția cazului Mareșalului Antonescu), dar mai ales acum 25 de ani, comandantul suprem al armatei române a fost un lider politic. Dacă în zilele acelea tulburi am fi dat dictatura politică a lui Ceaușescu pe una militară, am fi ajuns astăzi ca Burkina Faso, iar Bucureștiul ar fi fost un fel de Ouagadougou. 🙁
Și oricât de corupți sau incompetenți ar fi unii judecători, bănuiesc că ați vrea ca dreptatea să fie făcută de unul care ține în mână un ciocan, nu de unul care ține în mână un kalash.
Aici intervine, ca din neant, tovarășul Ion Iliescu, și face, după părerea mea, singurul lucru bun din cariera lui politică: acoperă vidul de putere și astfel salvează niște vieți omenești. Pentru că în 22 decembrie (la prânz), oamenii încă erau secerați pe străzi de pistoale și mitraliere, de pe tanc sau tab.
Ca prin miracol, după ce I.I. se împopoțonează la televizor, armata trece de partea protestatarilor. Ba mai mult de-atât, îndreaptă armele împotriva ”teroriștilor”, niște turiști ruși blocați prin vamele de la Albița și Sculeni. Really ?
Probabil vom afla cu precizie care a fost legătura dintre Ion Iliescu, Victor Atanasie Stănculescu și Mikhail Sergeyevich Gorbachev când primul va merge la înmormântarea ultimului spre a-i mulțumi post mortem pentru locul ocupat în istorie. 🙂
Pe de altă parte, este o chestie pe care nu o voi înțelege niciodată. Cum mama zmeului cei care strigau jos, în stradă, ”Jos Ceaușescu !” și ”Jos Comunismul !” îl tolerează sus, în sediul Comitetului Central, pe secretarul cu propaganda al Partidului Comunist Român ? Greu de înțeles și de acceptat.
Așadar concluzia mea este una tristă: În decembrie 1989, românii au scăpat doar de Ceaușescu, nu și de comunism.
Urmează ”sărbătoarea” Nașterii Domnului, iar oamenii muncii își onorează numele și își respectă eticheta, adică muncesc.
Chiar și Moș Crăciun muncea atunci de zor … venind cu o săptămână mai târziu (adică de Revelion) și purtând numele de Moș Gerilă.
Timișoara este locul unde acum 25 de ani, lângă turela unui tanc, a început legenda mea personală. Și cred că și a lui Dorin. 😉
P.S.
Am învățat când eram mic o definiție pe care o țin minte și astăzi ”Istoria este știința care studiază dezvoltarea societății omenești din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre …” Am mai spus: ”din punct de vedere, economic, social, politic și cultural” și am luat și un 10. 🙂
Istoria (fie că este scrisă de învingători sau de învinși) nu este doar cea mai frumoasă poveste pe care o puteți citi, este și o știință mult mai exactă decât ați crede.
Cu destul de multă exactitate am evitat și eu anumite legături, abordări, nuanțe, întrebări și răspunsuri. Partea bună este că acum trăim într-o țară liberă, iar dreptul la informare este prevăzut în lege.
Iar dacă tot vă informați, vă dau și un sfat: cea mai mare încredere să o aveți în mintea voastră.
[…] atrage atenția că istoria poate fi nițel diferită față de modul în care o știm. Totuși, îmi mențin părerea că Iliescu s-a folosit de revolta […]
“Aici intervine, ca din neant, tovarășul Ion Iliescu, și face, după părerea mea, singurul lucru bun din cariera lui politică: acoperă vidul de putere și astfel salvează niște vieți omenești. Pentru că în 22 decembrie (la prânz), oamenii încă erau secerați pe străzi de pistoale și mitraliere, de pe tanc sau tab.”
Din câte îmi amintesc, până în 22 decembrie au murit mai puțini oameni decât în perioada 22 – 25 decembrie. Așa că nu văd niciun merit al lui Iliescu în toată povestea. Ca să nu mai vorbim că acesta și-a dorit intervenția armatei ruse – împiedicată numai de opoziția fermă a conducerii armatei, a readus în prim plan agenți sovietici (ex. gen. Militaru – a se vedea și uciderea de către acesta a colonelului Trosca, împreună cu mai mulți militari ai USLA). Dimpotrivă, pe Iliescu îl consider principalul vinovat pentru aceste crime, menite a justifica accederea sa la putere.
Da, și-a dorit intervenția armatei ruse, dar asta nu s-a întâmplat, așa că e ușor irelevant pentru discuție.
Eu rămân la părerea mea (ca și principiu): cineva trebuia să ocupe vidul de putere, pentru ca armata să nu își proclame un lider suprem din rândul ei. Consider că pericolul ar fi fost mult mai mare, iar evenimentele (și așa sângeroase) ar fi degenerat ca intensitate și mai ales ca timp. Din păcate, în cazul nostru, acel cineva a fost Ion Iliescu. 🙁
Chiar și așa, Iliescu a reiterat încă din seara lui 22 decembrie, la televiziune, ceea ce spuneau Caramitru și Dinescu, adică ”Armata e cu noi, cu revoluționarii.” și ”Nu mai trageți în populația civilă.” Și da, Iliescu este principalul vinovat, dar nu pentru ce s-a întâmplat între 22 și 25 decembrie, ci pentru ce s-a întâmplat după 25 decembrie.
Dacă vrei să citești o opinie ceva mai completă și cronologică îți recomand articolul de mai jos:
http://www.biziday.ro/2014/12/23/revolutie-sau-lovitura-de-stat-de-fapt-nu-e-chiar-asa-simplu/.
Revin cu sursa care precizează numărul de morți din revoluție, pe perioade: http://www.agerpres.ro/social/2014/05/29/institutul-revolutiei-romane-1-166-de-persoane-au-murit-in-decembrie-1989-19-37-53 A se observa că cele mai multe dintre victimele revoluției au fost ucise în perioada 22 – 25 decembrie 1989.
Este foarte relevant faptul că Iliescu și-a dorit intervenția URSS. De urmărit această intervenție a unui căpitan de marină: https://www.youtube.com/watch?v=oyDGVjr4-88#t=594
Se poate observa pe hartă foarte clar că acele unități erau exact pe itinerarul cel mai scurt dintre URSS și București. Mai mult de atât, dacă acei comandanți de unități și-ar fi adus subordonații la București, ar fi ieșit un măcel mult mai mare decât cel de la Otopeni.
Foarte interesant este și atacul electronic deosebit de intens din acea perioadă: http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1256747-decembrie-1989-toata-romania-fost-bruiata.htm Doar vecinul nostru de la răsărit avea astfel de posibilități 😉 Iar reprezentanții vecinului erau în România erau conduși de Iliescu.
Dincolo de aceste lucruri, trebuie să mai urmărim un lucru. Ce s-a cercetat după 1990? Singurele cercetări relevante și condamnări s-au făcut doar pentru faptele de dinainte de 22 decembrie. Dacă Iliescu nu ar fi avut scheleți în dulap, ar fi dat liber și la acele cercetări. Mai mult de atât, acel căpitan de marină care ar fi putut provoca moartea câtorva sute de militari, cel puțin, a ajuns inclusiv la Cotroceni în perioada 2000 – 2004.
Ce s-ar fi întâmplat dacă armata nu-i ceda puterea lui Iliescu? Simplu, frații de la răsărit ar fi venit în ajutorul revoluției, instalândul pe tovarășul Iliescu. 25 de ani au trecut, mai avem încă pe atât până la deschiderea arhivelor vestice, care vor confirma aceste lucruri – pentru că arhivele de la Moscova nu se deschid niciodată, acest lucru este demonstrat deja prea bine.
Părerea mea nu trebuie să fie literă de lege pentru toți. Dimpotrivă, îmi place dialogul constructiv, civilizat și argumentat, dar în urma căruia fiecare rămâne cu ideile sale.
Îți mulțumesc pentru pleiada de informații și opinii, însă subiectul revoluției este mult prea vast, iar textul meu nu s-a vrut a-l acoperi pe tot.
Tu spui ”Ce s-ar fi întâmplat dacă armata nu-i ceda puterea lui Iliescu? Simplu, frații de la răsărit ar fi venit în ajutorul revoluției, instalândul pe tovarășul Iliescu.” De aici înțeleg că ăsta era scopul revoluției, să îl impună la putere pe Iliescu.
Oricum ar fi, o confruntare între 2 forțe armate are mai multe victime decât o confruntare între o forță civilă și una armată. Iar o confruntare între o forță civilă și una armată are mai multe victime decât o confruntare între 2 forțe civile. Scenariul tău cu armata rusă vs armata română ar fi fost cel mai criminal posibil.
Oricum, în halul ăsta discuția poate continua la nesfârșit, fiecare cu viziunea sa, iar după 25 de ani îmi place să cred că avem fiecare dintre noi lucruri mai bune de făcut. 🙂