Eu am făcut asta pentru că nu am încredere în cei care simplifică prea mult lucrurile cu adevărat complicate; și pe deasupra mai strecoară între aserțiuni și 1-2 minciunele, pentru efectul artistic. Desigur, e mare lucru să poți extrage esențialul dintr-un amalgam de elemente eterogene, dar vă asigur că nu e cazul doamnei Alexandra Halma acum, o tipă de altminteri respectabilă, echilibrată și inteligentă – conform profilului de fb.
Multe persoane aparent onorabile au dat share la chestia asta care cică ar combate fake news-ul (sic!), dar cei care au citit măcar o carte de Sven Hassel și cunosc termeni ca NKVD, Gestapo sau Stasi știu că cel mai eficient mod de a combate un fake news este cu alt fake news. Intenționat sau neintenționat, nici nu mai contează, pentru că voi face analiză doar pe text, nu și pe persoană.
Faza semi-simpatică este că și eu, distribuind această postare, dau share la un fake news de toată frumusețea. 😉 🙁 Ce-i drept, explicațiile și textele mele interminabile reprezintă doar texte din lege și interpretarea cu bună știință, bună credință, bună memorie, bună cronologie și bună logică a acestora. Știu, sunt modest, smerit și umil.

Să purcedem, așadar, la drum:
1. DA, de la 3 zile scăzute în viziunea doamnei Raluca Prună (numită, nu votată) s-a ajuns la 6 zile scăzute în viziunea majorității parlamentare (votate, nu numite) de cetățenii acestei țări (că cică așa funcționează democrația). ADEVĂRAT, conf. art. 55 – 1 Legea 169/2017
Ca să fiu mai Opus Dei decât papa voi spune că ”pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată”. Deci zilele alea nu se scad automat, ci doar dacă deținutul ispășește pedeapsa în condiții necorespunzătoare, dar să zicem că se subînțelege asta.

2. DA, de la 3 metri pătrați s-a ajuns la 4 metri pătrați. ADEVĂRAT, conf. art. 55 – 3a Legea 169/2017
”Cazarea într-un spațiu mai mic sau egal cu 4 mp/deținut, care se calculează, excluzând suprafața grupurilor sanitare și a spațiilor de depozitare a alimentelor, prin împărțirea suprafeței totale a camerelor de deținere la numărul de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea spațiului în cauză”
Majoritatea din Parlament a decis cu cruzime ca un deținut să nu se mai lăfăie în 2 metri pe 1,5 metri (adică 3mp), ci să se lăfăie în 2 metri pe 2 metri (adică 4 mp), ca atunci când se dă jos din pat să nu cadă pe alt deținut. Știu, nebunie curată. Niște criminali și unii și alții.
Uneori am un umor nici chiar de mine înțeles.

3. DA, condițiile improprii (sau necorespunzătoare – cum e în lege) se referă la toată clădirea închisorii, nu doar la celulă. ADEVĂRAT, deoarece ”lipsa accesului la activități în aer liber” – art. 55 – 3b l. 169/2017, ”lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitate de ventilație” – art. 55 – 3c l. 169/2017, ”lipsa temperaturii adecvate a camerei” – art. 55 – 3d l. 169/2017 sau ”lipsa posibilității de a folosi toaleta în privat și de a se respecta norme sanitare de bază, precum cerințele de igienă” – art. 55 – 3e l. 169/2017 sunt tot condiții necorespunzătoare, pentru numele lui Mihail, Gavril și Satanail.
Știu că sună ca o surpriză pentru mulți, dar deținutul ăla nu poate să stea doar în celulă timp de 10 ani și să împartă 8 metri pătrați cu alți 4 dubioși. Trebuie să mai și iasă, de aceea s-au extins condițiile de la cameră la clădire. E grav, nu? Criminali everywhere.

4. NU. FALS. Afirmația este una de o inconștiență sau/și necunoaștere, ambele extrem de grave. Analiza se face individual, pe fiecare caz în parte, nu de-a valma-halma – nu m-am putut abține. Atât în cazul proiectului Prună, cât și în varianta adoptată de actuala majoritatea parlamentară fiecare caz este analizat nominal. E o chestiune elementară de individualizare a pedepsei pe care o găsiți în Codul Penal la art. 74.
Pot să se dea de 3 ori peste cap parlamentarii și să se transforme în Greuceni, cei care decid eliberarea deținuților sunt judecătorii. Cu sau fără recurs compensatoriu, cu sau fără eliberare condiționată, deținutul vine în fața judecătorului iar acesta hotărăște ce și cum, merită, nu merită. Eventual poate urma și o contestație din partea procurorului, dar deja intrăm în procedură prea adânc și știu că vouă vă plac doar lozincile de 2 cuvinte pe 1,5 rânduri, ca să iasă 3 metri pătrați. Încă o dată, FALS.

5. IRELEVANT, ca să fiu drăguț. Am obosit oleacă, dar asta nu e o scuză. Dacă tot mă decid să scriu ceva, hai să mă documentez și să mă exprim corect din punct de vedere in/con-stituțional. E valabil pentru toată lumea.
În primul rând opoziția nu a respins nicio lege, a respins un proiect de lege. Cum? Nevotându-l.
Proiectele de lege au niște traiectorii mai ciudate, fie prin Senat, fie prin Cameră, sunt discutate de parlamentarii din comisiile de specialitate, ajung în plen, se votează mai întâi pe articole, după aia se votează proiectul de lege în integralitatea sa, după care, dacă se întrunește majoritatea, proiectul de lege este adoptat.
După adoptarea legii urmează promulgarea, lucru pe care domnul președinte l-a făcut fără ezitare, deși avea dreptul să ceară Parlamentului reexaminarea legii. Bine că au făcut-o cei din opoziție, doar că CCR a declarat legea constituțională.
Concluzia simandicoasă: nu ai cum să respingi legi, eventual proiecte de legi, că doar proiectele de legi se votează în Parlament.
Și prima parte e falsă, că nu are legătură cu guvernul Cioloș, ci cu Guvernul Grindeanu, așa că m-am răzgândit. E FALS ce zice doamna Halma.

6. CIRCUMSTANȚIAL, cum zic americanii. Asta o las de la mine, dar nu pot să nu remarc cu câtă ușurință luăm cifrele aruncate de unii prin nu știu ce cotloane și le rostogolim mai departe ca pe un adevăr de netăgăduit.
În istorie s-au văzut armate de 1700 de oameni care au învins armate de 11000 de oameni, dacă tot ne rupem în scenarii, presupuneri și argumente lirice.

Și acum câteva idei AlanAlda, fără să am pretenția că sunt extrem de profund, subiectul principal al acestui articol fiind analiza tezelor din imaginea de mai sus:

După cum ziceam la începutul articolului, este un subiect extrem de delicat, pentru că o pedeapsă comportă mai multe aspecte: neutralizarea autorilor faptei antisociale, protejarea celorlalți de faptele reprobabile ale infractorilor, educarea autorului infracțiunii în speranța că acesta se va putea reintegra în societate, reintegrarea reală a acestuia, etc. Evident, datoria mai mare o ai față de ceilalți cetățeni, cei care nu încalcă normele sociale, dar nu e așa de simplu nici cu infractorii, că mulți dintre ei, fiind produsul mediului în care trăiesc, sunt predispuși să facă tâmpenii. Faci ceva să schimbi mediul, statule, sau stai?

Reintegrare, protecție, modernizare, educație, informare, culturalizare, viziune pe termen lung; la toate aceste capitole statul român, în frunte cu PSD eșuează lamentabil, legislativ, executiv, financiar, principial, cum vreți voi. PSD-ul freacă duda modificând niște virgule prin acte normative când noi suntem în plop cu infrastructura și ei nu au dat o lege în 2 ani care să reglementeze mai corect și riguros licitațiile, exproprierile, firmele eligibile, atribuirea contractelor, contestarea acestora, subantreprizele, penalitățile, termenele de judecată, etc. Bine că s-au redus termenele de prescripție a răspunderii penale. Dezbateri serioase pe temele astea anyone sau nu rimează nici o glumă de rahat turcesc cu antrepriză? Să mai zic ceva și de ping-pong-ul cu manualele alternative, continue sau unice? Mda, viziune pe termen lung, IOC.

Pe de altă parte, cei care îl critică (și sunt o mie de chestii pe marginea cărora poți critica PSD-ul și aliații lor de la guvernare) se leagă de cele mai stupide, incorecte și neargumentate subiecte pe care le prezintă la fel de stupid, incorect și neargumentat, iar pentru asta trebuie să recurgă la scamatorii logice, ca să nu le zic manipulări ieftine, ca să transmită impresia că ăștia guvernează ca cioboțica-cucului, deși ăștia guvernează ca laba-gâștii.
Un exemplu de subiect cu care îi ardeai pe guvernanți la buzunare?
Hey, domnilor de la putere, intrăm imediat în februarie și noi nu avem buget pe anul în curs. E okay, nu mai sunt decât 9 luni până trebuie să îl adoptăm pe cel pentru 2020. Bravo, vă faceți datoria.
Hey, domnilor de la putere, sunt binevenite creșterile salariale, dar și prințul Arabiei e putred de bogat și parcă nu am vrea să adoptăm stilul lui de viață ca model, ca să ofer și o glumă subliicean-pleșuvă.

Justiția? Serios? Asta e tema principală pe care v-ați găsit să marșați? Cum Insula Paștelui mă-sii? Justiția e mână în mână cu politicul de pe vremea lui Cuza. Pe asta v-ați ales să o apărați? Cu salariile și privilegiile pe care le au? Cu instrumentul de represiune care a fost, poate fi și este? Hahaha. Vă urez mult succes și chemați-mă ca jurat când ați rezolvat problema independenței justiției, după ce în prealabil ați protejat-o de… ea însăși .!?

Mi-aș fi dorit ca acest articol să nu fie o re-acțiune, dar mă voi mulțumi deocamdată cu atât. După cum spuneam, sunt modest, smerit și umil.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *