Acum 98 de ani, masonii româno-francezi au fost mai șugubeți și mai șireți decât cei rusnaci, care încă nu se puteau hotărî dacă le stă mai bine în alb sau în roșu.
Cei din Sfatul Țării Republicii Democratice Moldovenești au fost cei mai atipici tipi din istorie, deoarece cred că este singura situație în care o țară existentă și mai mare ca teritoriu decide să se unească cu o țară aproape inexistentă, iar numele noii țări să fie același cu al celei inexistente: România.
Poate că exagerez puțin, dar gândiți-vă că în 18 martie 1918 România tocmai semnase Tratatul preliminar de la Buftea prin care retroceda Bulgariei Cadrilaterul și o parte generoasă din Dogrogea. Restul Dobrogei era ocupat și controlat de facto de armatele germane și bulgare. Țara Românească împreună cu Bucureștiul erau în mâinile și picioarele nemților. Bucovina, Transilvania și toate trecătorile din Carpați aparțineau muribundului Imperiu Austro-Ungar.
Linia frontului era chiar mai sus de Mărășești, Mărăști, Oituz iar Ferdinand se ascundea prin Târgul Ieșilor, noua capitală a României, și se întreba de ce dracu’ nu l-o fi ascultat pe tac-su când i-a spus să fie de partea Puterilor Centrale, nu a Antantei.
Chiar atunci, ca prin farmec, frații noștri moldoveni români ne-au cerut ajutorul armat și, cu ultimii 100 de cai huțuli și 50 de baionete, românii moldoveni au trecut vadul Prutului și au înfipt steagul românesc sub moldavul Arc de Triumf, încă neconstruit.
